Irinel Columbeanu – Istoriile unui vehement – Ipocratia
Pret: 49 Lei – 31 Lei
Comanda online pe BookZone
“A venit în sfârșit și marea zi de când cititorii de carte clasică, tipărită, vor putea accesa și materiale multimedia, pe măsură ce-o citesc.
Trilogia „Istoriile unui vehement” îmbracă aspecte ale derulării vieții personajului principal, între anii 1957 și 2021.
Povestirea începe să îl urmărească de la locul nașterii (1957, Ploiești), la București și în continuare, prin școlile absolvite și alte întâmplări conexe, derularea evenimentelor fiind relatată de vocea sa interioară.
Paleta largă de personaje intersectate sunt descrise, analizate și cântărite metodic de el însuși. Povestirea este puternic ancorată în desfășurarea autentică a evenimentelor.
În acest volum constată treptat ipocrizia celor din jur (cea de pe „vremea lui Ceaușescu”), apoi că specularea ipocriziei mai tuturor membrilor acelei societăți o aduce treptat să fie condusă de ea, de unde vine și titlul volumului.
Vine „revoluția”, cu încununarea ipocrației atunci sintetizată public în celebra replică scăpată pe micul ecran „Mircea, fă-te că muncești”, el începe să facă din ce în ce mai mulți bani, după care suferă un atac vascular cerebral și așa se termină primul volum, cu el în convalescență la Paris.
Se oferă astfel cititorului posibilitatea unei călătorii mentale prin ultimii 64 de ani, traversând ultimele două sisteme economico-sociale apărute, cu urcușurile si coborâșurile autentic simțite și minuțios relatate, comentate și transmise, eventuala rețetă a unui posibil bestseller postmodernist”
Format 130×200
Număr pagini 240
Editura Neverland
Autor Irinel Columbeanu
Anul publicării 2021
ISBN 9786069602218
68001
Pret: 49 Lei – 31 Lei
Comanda online pe BookZone