– Aproape 1.000 de comenzi doar online
– Bucătării complet utilate, achiziționate de Black Friday
Miele, cel mai mare producător de echipamente electrocasnice premium din lume, a încheiat cele 2 săptămâni de Black Friday cu rezultate „grele”: peste 180 de tone de produse achiziționate, în valoare totală de 13 milioane de lei.
Al doilea an consecutiv în care clienții Miele și-au putut vota reducerile pe care și le doresc în timpul celui mai mare eveniment de sale a reprezentat și o schimbare în comportamentul de shopping. Astfel, clienții au preferat mediul online pentru a achiziționa echipamentele dorite, aproape 1.000 de comenzi fiind plasate pe site-urile shopmiele.ro. De asemenea, o altă schimbare a fost reprezentată de apetența clienților pentru bucătării complet utilate, spre deosebire de achiziționarea de echipamente punctuale, precum în edițiile anterioare de Black Friday.
De altfel, cea mai mare comandă plasată în timpul celor 2 săptămâni de campanie valorează 30.000 de lei și include, în majoritate, produse electrocasnice pentru bucătărie (plită, cuptor, mașină de spălat vase, combină frigorifică), precum și un uscător de rufe și un aspirator-robot Scout RX2.
Cele mai căutate echipamente Miele
La fel ca și în 2018, reducerile la echipamentele Miele au ajuns chiar și la 35%, în cazul produselor cel mai votate de către clienți. În topul celor mai dorite și, ulterior, achiziționate echipamente de Black Friday au rămas și anul acesta mașinile de spălat rufe, uscătoarele și aspiratoarele. De altfel, cele 3 produse reprezintă mai mult de 60% din vânzările pentru întreaga lună noiembrie, cu un total de peste 7,5 milioane de lei în unități achiziționate. În total, clienții Miele au achiziționat aproape 3.500 de aspiratoare, peste 800 de uscătoare și peste 1.000 de mașini de spălat rufe.
Despre Miele
Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).
Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2018/19 a crescut la aproximativ 4,16 miliarde de euro, cu 71% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.200 de persoane, cu 11.050 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.